Am editat profilul, nu am schimbat mare lucru, doar l-am completat pe ici, pe colo, "în punctele esențiale". Nu știu de ce a ieșit atât de mică poza, dar mai bine aşa. The smaller, the better. Poza adică. (nevermind my *bad* humor - it's been a long and rough day).
Revenind, mie mi se pare foarte importantă pagina de profil. De fiecare dată când vizitez un blog, intru şi pe profilul respectivului/ei, pentru că îţi oferă câteva date în plus, aflii vârsta, ocupaţia. Spre exemplu, eu am rămas uimită cât de frumos putea să scrie cineva la numai 14 ani. Altfel, dacă nu ştiam vârsta reală şi bănuiam că are peste 20 ani, nu ar mai fi avut chiar acelaşi impact. Get my point? Sigur, poate să scrie acolo că ascultă Queen şi de fapt să asculte... Andreea Bălan în cel mai fericit caz (mă rog, nu ştiu dacă mai cântă, dar ca exemplu). La fel poate să enumere o sută de cărţi la favorite, când de fapt el/ea n-a deschis nici măcar abecedarul. Se poate şi asta, dar oricum nu are prea mare importanţă, ideea e că profilul îţi oferă totuşi un reper.

And now, I rest my case.

Colorizations

În lipsă de alte idei, m-am (re)apucat de făcut colorizări. Știu că par inutile: De ce aș colora o poză alb-negru în întregime? Însă au și o aplicabilitate: dacă vrei să colorezi (diferit) doar părţi dintr-o poză, cum ar fi părul sau ochii unei persoane, să vezi cum i-ar sta "altfel". Plus că tehnica e foarte simplă, e nevoie doar de răbdare. În ceea ce mă priveşte pe mine, "it was just for fun", şi pentru că mi-am rătăcit toate brush-urile, texturile, fonturile, aşa că nu prea am avut cu ce să lucrez. Şi cum nici nu am avut acces la internet zilele astea ca să fac rost de altele, tot ce am putut să fac au fost câteva colorizari.

1.

originalul:


2.

originalul:

I'm no make-up artist, nu vă uitaţi la asta, ideea era să nu pară că imaginile au fost colorate, ci că aşa erau ele de la bun început. Cel puţin, asta am încercat să fac.

O zi de examen din viata unui student

Ora 6:00 Trezirea, constientizarea situatiei critice "zi de examen". Palpitatii.

Ora 6:15 Pregatirea mapei: cursul (carte+foi xeroxate), rezumate schematizate, servite + eventuale copiute. (ca si cand ai voie cu toata biblioteca pe banca)

Ora 6:30 Realizarea inutilitatii mapei "stufoase" la examenul respectiv. Reorganizarea mapei: 3 coli A4 + pix.

Ora 6:40 Plecarea conform orarului pentru a prinde "loc bun, first class"

Ora 7:15 Intrarea in sala de examen, ocuparea unui "loc prost, first desk". Locurile bune se terminasera deja de la ora 5:00...

Ora 8:00 Intrarea profesorului in sala de examen. Intrarea supraveghetorilor in sala de examen (primele reactii ale studentilor: Sugestii la adresa rudelor apropiate ale supraveghetorilor: mame, fii, fiice, neam, etc)

Ora 8:01:00 Anuntarea subiectelor....

Ora 8:01:30 Reactii la aflarea subiectelor

Ora 8:02 Hai ba, ce facem? Mergem? Mai stai ba 5 minute, nu acum ca bate la ochi!

Ora 8:03 Hai ba, ce facem? Mergem? ...

Ora 8:30 Planul de calamitate A: Scriere in afara subiectului.

Ora 8:31 Terminat de scris.

Ora 8:32 Planul de calamitate B: auto-incurajarea (Cu siguranta ca si ceilalti scriu in afara subiectului...)

Ora 10:00 Epuizarea timpului de alocat examenului. Predarea foilor, zambitor catre profesor. Iesirea din sala. Ciudat, insa intrebarile gen "Ce-ai facut ma?" sunt insotite de raspunsuri strans legate de organe de reproducere.

Ora 11:30 Reintoarcerea in sala pentru corectarea tezei. (De)punctare corecta, cu argumente si explicatii ale profesorului extrem de bine intemeiate: "Nu, Nu, Nu. Hmmm... nu."

Ora 11:31 Cuvinte de ramas bun colegilor, incurajari, si traditionalul "Bag picioarele in ea de facultate. Mai bine dadeam la ASE!"

Ora 13:00 Acasa... Yahoo Messenger.... status adecvat situatiei. Invisible pentru dobitocii cu intrebari stupide.

Ora 14:00 Somnul de frumusete... noi sa fim sanatosi...

Cred că mulți ne regăsim (sau ne vom regăsi cât de curând) în situația asta. Măcar dacă am mai găsi-o amuzantă și atunci... Cum spunea și studentul nostru, noi să fim sănătoși!

Old times

Or... maybe not that old. Dar pozele astea îmi amintesc, printr-o analogie bizară, de trecut, dar mai ales de ziua în care am căutat împreună cu două prietene muzeul de istorie; am colindat atunci Calea Victoriei cap-coadă, fără să găsim clădirea, întrebam lumea pe stradă, pretinzând că nu suntem din Bucureşti. Partea bună e că am văzut nişte locuri în care nu mai fusesem până atunci (nu, fotografiile nu au fost făcute cu ocazia aceea, ci mai târziu). Nu ştiu cum s-au strecurat pozele astea prin fişierul meu cu documente (de obicei am totul pus relativ ordonat, pe categorii), dar cert este că am dat de ele pe acolo şi m-am gândit să le dau o utilizare mai bună.

Am observat că am început sa scriu cam mult pe blog. Inițial, acesta se voia un site cu și despre Photoshop, cred că ar trebui să modific header-ul și descrierea (some day soon). Bănuiesc că motivul pentru care am început să povestesc anumite lucruri pe aici se explică prin faptul că îmi este dor să scriu. Nu e vorba că m-ar da talentul literar afară din casă, nici pe departe, ci este doar un hobby care cu timpul s-a cam pierdut. Nu credeam că o să îmi lipsească atât, m-am luat cu "tentaţia" statului pe internet, a filmelor, a jocurilor pe calculator, încât mi-am abandonat toate tentativele de scriitură pe care le-am avut. De fapt, cred că o să încep să îmi dezgrop agendele şi caietele pe care obişnuiam să scriu... asta în cazul în care mai sunt acolo unde cred (sau mai mult sper) eu.

Knit Noodles

Mâncare croşetată. You don't see something like this every day. Şi pentru că aşa e frumos, uitaţi şi sursa de unde am luat pozele pentru blend.

Prima postare din 2009

Asta este, nu mi-a venit în minte un titlu mai original. Dar mai bine să trec la subiect. Ar trebui să scriu despre ceea ce vreau/trebuie să fac în noul an, despre cum am învățat din greșelile de anul trecut sau despre cum am petrecut Revelionul. Prima chestiune se rezolvă în numai câteva cuvinte: Nu am idee nici ce vreau, nici ce ar trebui să fac (sau măcar încerc să amân acest aspect pe cât posibil), planurile de viitor nu sunt specialitatea mea, viaţa îşi urmează oricum cursul. Dacă am învăţat din greşeli? Tind să cred că da. Până la proba contrarie. Cât despre modul cum am petrecut Revelionul, nu e chiar atât de interesant, însă ar fi câteva lucruri de spus aici.

În primul rând, vreau să le mulțumesc celor care mi-au urat La Mulţi Ani, pe diverse căi, pentru mine gestul contează... more than anyone can imagine. De asemenea, m-am bucurat să primesc telefon de la Lexis, ar fi fost frumos dacă am fi petrecut Revelionul the three of us again; oricum, dacă mai vorbeam cinci minute, chiar ne-ar fi prins Anul Nou la telefon.

În al doilea rând, cred că am început să simt spiritul sărbătorilor. Acum când s-au terminat. Şi mai am o grămadă de lucruri de făcut, în special pentru facultate, şi foarte puţin timp rămas la dispoziţie. Nothing new.

Last but not least, am reuşit să fac câteva poze şi, cu ocazia asta, am descoperit o funcţie interesantă la aparatul meu de fotografiat, o funcţie specială pentru artificii. Singura problemă e că până procesează, pentru a putea face următoarea poză, durează câteva secunde bune, numai bine să se termine artificiile. Aşa că nu au ieşit decât vreo 5 poze în 15 minute de focuri de artificii (pentru că în restul timpului am încercat să şi filmez). Puţine, dar destul de bune pentru un aparat de amator. Nici nu prea au mai avut nevoie de editare, motiv pentru care m-am limitat la a le micşora, lumina puțin, pune un chenar şi bineînţeles, un watermark. Deși acum îmi dau seama că era mai bine să nu le fi luminat deloc. În fine, too late.

Ca să observaţi diferenţa, prima este făcută fără modul de artificii:


^ Destul de nasol, nu?

But now, quite a difference, isn't it?