A început sezonul trei din The Tudors (okay, a început mai demult, abia acum m-am apucat eu să mă uit). Superb serial, chiar mai interesant decât în sezoanele întâi și doi, dacă este posibil... Așadar, m-am gândit sa îi fac un review, deși o sa îmi fie destul de greu sa fiu obiectivă. Nici nu mai știu când am făcut ultimul review; cred că la Velvet Goldmine dacă îmi aduc bine aminte, adică a long long time ago. So, nu mai sunt chiar în formă but here it goes:
The Tudors este un serial istoric (mai mult sau mai puțin, dar voi face referire la asta mai târziu) produs de Showtime, aceeași care au creat și Californication. Nu pot să ii găsesc o încadrare anume, dar dacă vreți, în el se regăsesc genurile dramă, romance, chiar și comedie (dacă puneți umorul negru la socoteală). După cum spuneam, este un serial istoric din punct de vedere al tematicii; acțiunea are loc în Anglia, în timpul domniei regelui Henry al VIII-lea (cel cu șase soții, dintre care patru care n-au sfârșit prea bine). Cadrul în care se petrece acțiunea este real, însă cât de bine respectă adevărul istoric, nu știu (și sincer, nici nu mă interesează foarte tare). Însă ceea ce știu este că serialul redă o poveste interesantă, care te ține în suspans (și oricât detest să folosesc clișeica expresie „poveste palpitantă”, ei bine, n-am încotro, e o poveste palpitantă).
Actorii sunt extrem de bine aleși, cel puțin din punct de vedere al interpretării, și aici recunosc, voi fi chiar mai subiectivă. Actorul principal, the gorgeous *sigh* Johnatan Rhys Meyers, îl interpretează pe Henry cu atât de multă credibilitate încât, sincer, atunci când îl văd în alte filme, continui să îl asociez cu personajul acesta. Da, este chiar atât de convingător. Cu toate că mai știam dinainte câte ceva despre regele Henry al VIII-lea, nu mi-l imaginam neapărat ca fiind un personaj negativ (deși și-a decapitat două neveste, detaliu nesemnificativ). Acum însă, cu fiecare episod, îl detest mai tare (și în același timp... okay, irelevant, să continuăm); este genul de om care și-ar fi ucis propria fiică dacă aceasta ar fi refuzat să semneze un act prin care să îl recunoască pe el ca autoritate supremă. După aceea însă, o îmbrățișează și all is well. Inspiră teama și putere, fiind o persoană pe care n-ai vrea să o superi; nu își iartă dușmanii, dar nici prietenii, pedeapsa cu moartea fiind la ordinea zilei pentru oricine îi stă în cale (asa a ajuns să își condamne la spânzurătoare cel mai bun prieten, părând că îi pare chiar rău, dar „a man’s gotta do what a man’s gotta do”, cam ăsta fiind motto-ul lui). Așadar, faptul că își schimbă amantele mai des decât ciorapii (dar în același timp, își iubește nevestele până la moarte - până la moartea lor, desigur), devine chiar de acceptat în comparație cu celelalte „apucături” ale sale.
Se pare că personalitatea adevăratului Henry este respectată fidel, și în realitate el fiind la fel de crud, însetat de putere, răzbunător și afemeiat. Însă din punct de vedere fizic, să spunem doar că nu semăna cu Jonathan Rhys Meyers; era roșcat, scund și deloc atletic (unii spun că până la vârsta de 30 ani mai aducea cât de cât cu JRM). Nu pot să spun că îmi pare rău de această modificare adusă serialului.
Un alt plus sunt cadrele cu el (nu pot să ignor aspectul ăsta). Producătorii nu se sfiesc de scenele semi-nude, cunoscându-și foarte bine targetul (în majoritate public feminin, 16-50 ani aș zice). De asemenea, mai mult sau mai puțin subtil, sunt inserate destule scene R-rated. Întrevăd o asemănare cu Californication aici; și ambele seriale o duc bine, pentru că sexul vinde. Să nu înțelegeți că în asta constă serialul, dar este ceva de luat în considerare, mai ales dacă vreți să îl vedeți împreună cu familia, în jurul unui bol cu popcorn.
Fiindcă încă mai sunt la subiectul personaje, reginele mi s-au părut destul de prost alese. Nu că nu ar juca bine, toți mi se par niște actori extraordinari. Însă, în realitate, Anne Boleyn si Jane Seymour erau renumite pentru frumusețea lor (nu l-au cucerit pe Henry provocându-l la o partidă de șah), ceea ce n-aș putea spune despre actrițele care au interpretat aceste roluri. Poate e doar gustul meu totuși, așa că n-are rost să insist.
În altă ordine de idei, decorurile sunt superbe, garderoba la fel (și cât de greu trebuie să fie să recreezi costume de epocă pentru sute de figuranți și pentru personajele principale, pe care nu le vezi îmbrăcate de două ori la fel).
Dacă ar fi nevoie să ajung la o concluzie, totul, de la prestația actorilor, până la costume și decoruri, crează un cadru autentic, fiind unul dintre acele puține seriale care are puterea să te transpună în realitatea sa (sau cel puțin în anumite scene, să te facă să iți dorești asta).
.png)
