duminică, 28 septembrie 2008

România de cleştar

Am descoperit că şi România poate fi frumoasă, deşi "descoperit" s-ar putea să nu fie cel mai potrivit cuvânt. Ştiam de mult că România este o ţară frumoasă, însă lucrurile care se petrec aici zi de zi, nivelul la care ne aflăm, comparativ cu ţările mai dezvoltate, mentalitatea românilor de "las-o, bă, că merge-aşa" m-au făcut (şi încă mă fac) să îmi doresc să îmi iau zborul de aici cât mai repede şi să îi dau dracu' pe toţi politicienii care nu se mai satură să îşi facă averi din banii noştri. Dar când văd că, până la urmă, nici cetăţenilor de rând nu le pasă mai mult, pot să mai am vreo pretenţie de la alţii? Ne plângem că n-avem drumuri, dar când vine vorba să construim o şosea ca lumea, nu suntem în stare şi ăsta este doar un exemplu. Şi cetăţenii sunt de vină... oricine ar ajunge la putere ar fura la rândul lui. Cred că singura noastră şansa ar fi să ne preia nemţii sau oricare alt stat dezvoltat, oricât de dur ar suna. Pentru că românii nu se vor trezi la realitate prea curând.

Da, sunt foarte revoltată şi mai mult decât atât, frustrată, pentru că ştiu că nu vom ieşi prea curând din rahatul în care ne aflăm. Pentru că nu vrem. Nu că n-am putea. În schimb, ne vom plânge de milă în continuare.

Apropo, că tot mi-am adus aminte. Să vedeţi ce fel de oameni trăiesc printre de noi... Acum câteva zile, mergeam cu maică-mea spre casă. Trecem, la un moment dat, pe lângă o maşină, care dădea cu spatele pe trotuar şi doi tipi îi dădeau indicaţii, când îi auzim pe cei doi zicând şoferului: "Hai, că mai merge, dă mai repede!", ratând-o pe maică-mea la milimetru. Abia am avut timp amândouă să reacţionăm, eu am tras-o de mână cât am putut, iar ea a sărit (aproape la propriu) din calea maşinii. Când apucăm noi să ne dezmeticim, vedem cum ăia doi cretini se prăpădeau de râs. Am văzut roşu în faţa ochilor, pe limbă mi-a stat să nu le zic ceva avortonilor ălora. Maică-mea i-a ciocănit în geam tipei de la volan şi s-a luat de ea că nu se uită pe unde conduce. Tipa nici nu şi-a dat seama că era să dea peste cineva, se uită la mama cu nişte ochi mari de vită şi bolboroseşte nişte scuze (cred). Bineînţeles, era o piţipoancă proastă (sau ăsta e pleonasm :-?) cu BMW, dar de data asta eu zic că ea n-avea decât o parte din vină, că îi asculta pe cretinii ăia, care tot nu se opriseră din râs. Şi culmea e că păreau doi tineri normali, pe la 25-30 ani, curaţi, bine îmbrăcaţi. Probabil nu le lipsea nimic, decât educaţia... şi creierul. Doamneee... când văd în ce ţară şi în ce lume trăim... Îmi vine să emigrez pe Marte :|

Oricum, ţara chiar este frumoasă (şi nu datorită oamenilor); am observat asta în timp ce traversam dealurile Vrancei şi întinderile parcă nesfârşite de pământ. Pozele nu au ieşit extraordinare, fiindcă pe cele mai multe le-am făcut din maşină, aşa că am decis să le prelucrez puţin. Rezultatul este următorul:















Şi bineînţeles... Albuţa...



...şi Sârmuţa! Două căţeluşe adorabile, pe care le găsesc mereu când ajung la ţară.




vineri, 19 septembrie 2008

Katty Perry Graphics

Avatare:



Blend-uri:





Wallpaper:



Sincer, nu mi-e prea "simpatica" domnişoara, dar avea nişte poze bunicele, cărora nu le-am putut rezista. Ca să intru mai bine în atmosferă, am scris cu roz şi cu bleu :-" Serios vorbind, mi s-au părut destul de artistice pozele, aşa că mi-am deschis frumuşel Photoshopu' şi m-am pus pe treabă. Într-un final, mi-au ieşit un wallpaper, două blend-uri/bannere şi câteva avatare. I hope you like them...


Măcar astea să vă placă, fiindcă, în rest, se pare că nimic din ceea ce fac nu e bine sau nu ajunge. Şi nu mă refer la vreun eveniment anume, ci la viaţa mea, în general. M-am împăcat de mult cu gândul că viaţa nu e dreaptă, doar că uneori trebuie să mă mai plâng de asta, nu? :) OMFG, cred că o să ajung emo în ritmul ăsta!... LOL, sorry, n-am nimic cu bieţii copii, nu vreau să râd de ei. Fac şi eu haz de necaz, mă ajută să nu cad în depresie. Ştiu că am dat-o dintr-una într-alta... but I had to let it out... Şi repet, vorbesc în general, de tot ce mi s-a întâmplat în ultimul timp (adică doar de vreo 19 ani încoace).


And just for the record: momentan, sunt în stare să trimit în pizda măsii pe oricine îmi mai spune ceva de genul "Nu mai fi supărată, lasă că o să treacă!". Chiar nu vreau să mai aud asta!


Acum trebuie să revin la starea de “joy, joy”... Aşadar, să încep să mai fac grafice, acum că mai am ceva timp. Am văzut câteva filme foarte bune, care merită cel puţin menţionate : A Home of Our Own, American Heart si South Park: Bigger, Longer and Uncut (ştiu că e vechi, dar eu abia acum l-am descoperit... şi în sfârşit am aflat care e faza cu: “OMG, they killed Kenny!” :))). În plus, încerc de două săptămâni să citesc o carte destul de interesantă, "Biografii necenzurate ale unor oameni celebri" se numeşte. Problema e că autorul o dă de multe ori dintr-una într-alta (cam ca mine aşa :-J ), ceea ce uneori bagă cititorul în ceaţă. Anyway, după cum ziceam, plănuiesc să fac multe lucruri în astea două săptămâni care mi-au mai rămas, să vedem pe câte dintre ele o să le duc la bun sfârşit.

miercuri, 3 septembrie 2008

Velvet Goldmine

Vă recomand un film interesant, Velvet Goldmine. Nu este excepţional, într-adevăr, se putea mai mult, însă ceea mi-a plăcut şi tototdata m-a determinat să scriu despre el este faptul că se ţine departe de clişee, este neconvenţional, ciudat, îmbinând realitatea cu ficţiunea (şi aici mă refer la faptul că este inspirat din fapte reale), în aşa fel încât la un moment dat te întrebi în care parte te afli acum.

În mare, filmul vorbeşte despre anii '7o şi despre era glam-rock-ului. În anul 1984, reporterul Arthur Stuart (
Christian Bale) este trimis să investigheze dispariţia din show-bizz a starului Brian Slade (Jonathan Rhys Meyers), pentru care acesta avea o pasiune încă din copilărie şi care cu 10 ani înainte şi-a înscenat moartea. Prin cercetările lui, reporterul discută cu fostul impresar al lui Brian Slade şi cu fosta lui soţie, dar şi cu artistul care l-a influenţat cel mai tare pe Brian, starul rock Curt Wild (Ewan McGregor), cu care atât Brian, cât şi reporterul, ajung să aibă relaţii amoroase.

Din câte am auzit/citit, filmul face puternice referiri la vieţile unor cântăreţi precum David Bowie, Iggy Pop, Kurt Cobain sau Mick Jagger. Eu recunosc că nu sunt în temă cu muzica anilor '70, dar probabil cunoscătorii vor recunoaşte "personajele" ;)

Puncte tari:
- Jonathan Rhys Mayer cântă (şi cântă bine!!). Sincer, prefer melodiile din August Rush, dar vocea lui Jonathan face toţi banii şi de data asta.
- Ewan Mcgregor cântă şi el, nu la fel de bine ca "păpuşica", daaaar e amuzant să îl vezi/auzi încercând măcar.
- după cum spuneam, este neconvenţional, fără clişee şi scene siropose ( de care mie a început să mi se facă silă de la un timp)
- avem ocazia să îl vedem pe JRM la doar 20 ani (avea 19 ani când au început filmările şi 21 când au scos filmul) - deşi eu nu văd mare diferenţă între JRM de 31 ani, cât are acum, şi cel de atunci.
- ah şi poate şi faptul că Ewan Mcgregor apare în toată splendoarea lui ( şi când zic TOATĂ, I mean it!) e un punct forte... acu' nu ştiu, cititorii/spectatorii de sex masculin s-ar putea să nu fie de acord cu mine... :))

Puncte slabe:
- la un momentat dat, am pierdut firul acţiunii. De asemenea, se tot face referire la scriitorul irlandez Oscar Wilde, dar eu nu am prins legătura. Poate că nu am stat eu cu ochii în patru, ce-i drept, era destul de târziu când m-am uitat la el... Cred că este nevoie şi de o a doua vizionare; tot am senzaţia că am pierdut ceva...
- melodiile de pe soundtrack nu apar cu vocea lui JRM. Bine, ăsta nu este un punct slab al filmului în sine, unde cântă chiar el, dar tot trebuia să menţionez asta undeva. Grrr :-L


Cum spunea cineva de pe Imdb.com, nu vă uitaţi la acest film dacă: nu vă plac homosexualii, drogurile, nuditatea sau alte lucruri interesante ca acestea. Însă uitaţi-vă la el dacă: sunteţi interesat de anii'70, de glam-rock sau dacă vreţi pur şi simplu să vizionaţi un film care este oricum altfel decât convenţional.