Şi mâine devine poimâine.

... Știu că am zis că pun şi restul de poze, dar nu m-am simţit în stare... fizic şi psihic.
... Mi-am propus să fac o mulţime de lucruri şi simt cum timpul trece pe lângă mine.
... Tocmai mi-am dat seama că nu am atât de multe pe cât credeam, că sunt mult mai... singură, să zic aşa?
... Încerc să "storc" prea mult de la viaţă, cer ce nu mi se poate oferi şi încep să îmi dau seama că am aşteptări mult prea mari.
... Mă aştept ca oamenii să mă înţeleagă când poate sunt eu prea ambiguă... să mă iubească, deşi probabil nu am nimic de oferit... să îmi caute prezenţa, deşi poate îi plictisesc. Şi tocmai fiindcă sunt aşa mă aştept la lucrurile astea.
... Nu afirm că eu i-aş înţelege mai bine pe ceilalţi, de altfel fiecare crede că are dreptate, diferenţa este că eu admit că m-aş putea înşela. Să fim serioşi, nu mulţi sunt în stare să accepte asta.
... Mă străduiesc să nu fiu nerecunoscătoare vieţii, se putea mult mai rău la fel cum se putea mult mai bine.
... Uite la ce e bun un blog, deja mă simt mai liberă de probleme, numai prin simpla povestire a lor.
... Cred că răspunsul parţial e încă o vacanţă, de data asta una mai lungă.