marți, 20 aprilie 2010

Şi Brașovul e frumoș

O postare cu întârziere din păcate, s-au adunat mai multe treburi de rezolvat și timpul trece haotic; când prea repede, când prea încet și niciodată nu se potrivește să treacă așa cum aș vrea.

Revenind însă la tematica postării... N-are rost să fac o descriere a oraşului cum am făcut pentru Cluj; cine nu a trecut prin Braşov măcar o dată? În sfârşit am reuşit să stau mai mult de 2-3 ore în trecere, ocazia venind odată cu o conferinţă de psihologie.

Ne-am ocupat şi ceva mai din timp de cazare, să fim siguri că prindem o locaţie bună, ceea ce s-a şi întâmplat; am găsit o pensiune foarte aproape de centru şi n-a mai fost nevoie să îmbogăţim taximetriştii. Preţurile desigur mai mari, ca de staţiune turistică, însă a meritat. Camera destul de mare, cu minibar şi... tablou cu o tipă desenată cu ugerele goale. E din categoria "no comment" but really, why? Vine o tipă cu un iubit mai puştănel şi mai dobitoc şi în loc să se uite la ea când trebuie, se uită la poză. Mai rău de atât e că pot să vină familii cu copii acolo; nu zic că nu văd lucruri mai rele în alte circumstanţe, dar nu-i lumea şi aşa îndeajuns de îndopată cu îndemnuri şi aluzii sexuale? Oricum simt că mă lupt cu morile de vânt când scriu despre asta, e inutil. Chiar am scos tabloul în prima zi, și când ne-am întors în cameră, era pus la loc. L-am lăsat acolo, am zis fuck it, dar motherf... aaanyway, am o teorie apropo de ce era cu poza aia şi încă vreo două din alte camere; am bănuiala că tipul şi le-a luat pentru el să şi le pună în birou, le-a văzut nevastă-sa şi i-a zis că tablourile alea n-au ce căuta la el, aşa că le-a pus în camere, ca să nu le arunce. Plauzibil, aş spune. Din păcate camera nu avea balcon, însă se putea fuma pe hol unde aranjaseră o măsuţă cu două scaune şi partea bună e că nu erau niciodată ocupate.

Centrul vechi arată precum un Lipscani mai mare, după cum a remarcat prietenul meu. Mai exact ca structură a străzilor și amplasare a magazinelor şi teraselor/localurilor, minus gropile.

Am stat în jur de 5 zile şi tot ar mai fi mers câteva... săptămâni. Aşteptăm ocazia următoare, până atunci câteva poze fără Photoshop, decât în scop info-admirativ şi cred că tocmai am inventat un cuvânt.


În caz că nu mai știu turiștii unde se află, după o noapte mai agitată...


Aș vrea și eu să ştiu, credeam că e primăria, dar se pare că nu.


Ei bine, Patinoarul Olimpic din Brașov, can't be wrong here :)


Uzina "Tractorul", pare să se ţină bine.


Am prins și un raliu, iar asta era cam cea mai awesome mașină. Nu că aş fi eu mare amatoare de whiskey, dar era cam cea mai frumos "decorată" dintre toate.


Ehm, cerbul de aur?


Casa Sfatului


&

Moment artistic la ora 18 fix, în fiecare zi, se pare.


Strada Sforii


Nu ştiu dacă e chiar o sinagogă, dar ştiu că evreii nu se încurcă cu lucruri mărunte.


Nu pare să reprezinte ceva anume, just a cool building.


Interesantă cetatea, păcat că n-am mai avut timp să o vizităm.


Un căţel superb de încheiere. Am făcut câteva poze şi cu Biserica Neagră, însă din păcate n-am reuşit să fotografiem şi înăuntru, unde erau câteva chestii foarte interesante. Fireşte, vor şi ei să îşi vândă vederile.

To be continued.